A FUNTANA D’A VUTTA
Ammenza via ppe jire a Furulitu, quand’ancora se jia d’o pon’te Scundu c’era ‘na fonte. Mo pare ‘nu mitu! Parica parr’e cose d’atru mundu.
Cent’anni arriadi tuttu scarsiava; puru e funtane; a chille due cannella Tiresina quando jia se ricriava mu l’inchie vozze cuccumelle e lincelle.
E cc’e jia Rosa, Cuncetta ed Angilina: Ognunu avia chi dire o chi cuntare. Chista pensava sulu all cucina. Chilla parrava sempr’e maritare.
Quando u varrile sue se perinchja Tiresa, ccu l’accordu d’e cumpagne chianu chianu de banda sì ‘nde jia ccu llu cotraru ‘mmianzu alle castagne.
A scusa ‘e l’acqua era la chiù bella ppe vidire Petruzzu all’mmucciuni; u sgrusciu chi venia da funtanella ammappava de Piatru i suspiruni.
Bona fu ditta e bona fu daveru chill’acquicella d’a funtan’a vutte! Ppe d’anni e d’anni nu paise nteru si ‘nde sreviu. Pue, a strata vinne rutta pecchì u progressu nun se po’ fermare, e la viarella d’a funtan’a ch’avia sentutu tanu sospirare spar’u. Mo cìè ‘na strata bona ppe jire a ferulitu. A Scundu, a passerella nun c’è chiù; a crapa cu l’angiellu scaranu ‘mpace ‘mmianz’a l’erbicella chi cresce supr’a trempa de Gariallu.
L’acqua però, d’a vutte, un s’è perduta! Chine ‘nde vò sentire ancora a vuce e so vò fare ancora ‘na vivuta, basta mu si ‘nde ‘chiane a Santacuce.
Ma l’acqua nun’è chill’e na vota; ‘nde curre n u filillu, suncursiandu e nun ha chiù sapure: è ‘n’acqua ..ciota chi juarnu juarnu par’ca sta spirando.
U tiempu passe e vene la vecchiaia ppe d’ogni cosa ed ogne creatura. Cum’u a funtana, finisce ‘nsepurtura.
Puru muartu però lasse ‘na spina si fice bene tramente è campatu, cum’a funtana. Sinò, fuacu e china! Chista è la legge, dura, d’o criatu!
No comments:
Post a Comment